Continuare...
04.02.2012 6:30 ...în tren, m-a trezit un sunet ciudat, a trecut vreo 5 min ca
să-mi dau seama ce e, ninsese toată noaptea, șinele erau sub zapadă….odată ce trenul înainta se simțea cum “trece” peste zăpada înghețată …what a relief!
Start! Ангарский перевал…adio civilizație, ….liniște, zăpada de un alb imaculat, aer curat de munte – fericireee! Let’s get it started, YEEY!!)))
Am întilnit și alți aventurieri de călătorii(acolo, pe munte toți iți sunt o familie, și întilnirea cu alți semeni e atît de caldă), dar cel mai bine mi-amitesc de doi cîini, care apropiindu-se și mai mult de mine simțeam cum lumea se face mai mică, mai mică și rămîn doar eu și acei ciini, mi-e tare frica de ei, o fracțiune de minut, cred, am uitat și să respir au trecut ambii pe linga mine ca un fulger..pîna au dispărut din vizorul meu a trecut o veșnicie
…continuam să urcăm, soarele se înălța tot mai sus și lumina peisajul reflectandu-și razele în zapada așternută, era tot mai cald. Primul popas, priveam în urmă și nu-mi venea să cred, am parcurs doar atît?! )))) mergeam cu greu, cînd pășeam, piciorul se afunda în zapadă pîna la genunchi, poate și mai mult..
...ah, da, la un moment dat am rămas blocată, eram cu un picior total în zăpadă, cu celălalt cam la fel, iar în față, la 1m, un copac căzut, trebuia cumva să ajung la el să pot ieși de unde m-am blocat, mi-am scos cu greu rucsacul, îl împingeam în față, și-l foloseam pe post de sprijin…tare funny pîna am ajuns la copacel și în sfîrșit eram la suprafață…yoyy! ce satisfacție plăcută cînd știi că te-ai descurcat(dar și oboseala se cam aduna, însă avea să o simt abia seara tîrziu)..
Drumul pînă în creastă a fost lung și istovitor. Panta stoarce și ultima picătură de energie. Însă dorința de a ajunge în vîrf era atît de mare încît aș fi fost în stare să mă tîrăsc doar ca să ajung acolo. Nu mai era mult și pînă la locul unde era plănuit să înnoptăm.
Пещера МАН, dar problemă – accesul la aceasta era blocat, s-a depus atît de multă zăpadă la intrarea acesteea că era aproape imposibil de ajuns în interior…unul din instructori coborisera totuși, cu frînghia….și făcusera(bătu cu picioarele mai exact) niște scări improvizate…eliberase zapada si făcu loc pt a intra în peșteră…ajunși în peșteră făcusem cîteva poze, ca de obicei
și mi-a ieșit una mai ciudată…zici ca prinseseși o fantomă, instructorul mi-a spus: "Татьяна, дух пещеры появился в твоём фото, значит ты особенная девушка"....)) Peștera e destul de încăpătoare și pereții acesteea strălucesc enorm de frumos!
Eram convinsă că mă odihnesc și îmi scosesem jurnalul să scriu tot ce se întimplase în acea zi...e, nici acum n-a fost să fie așa cum am gîndit inițial…unul din instructori - speleolog înrăit venisera cu idea de a-mi face și mie cunoștință cu aceasta
îmi pusesem pe mine echipamentul necesar, dar și niște haine de protecție, se zice că noroiul din peștera se scoate greu..și e mai bine să ai așa haine pe tine la care să nu-ți pară rău să renunți )) am intrat în prima camera..e, nu e mare lucru îmi spusesem, păi bine, cînd ajunsesem mai departe aici avea să înceapă marea întimplare…pulsul creștea tot mai mult, inima bătea tot mai puternic, iar gindurile ma întrebau ce cauți tu aici, nu ai vrea să mergi înapoi?!..e, însa curiozitatea mi-a fost mult mai puternică...
…deci , prima porțiune: aprox. 4 metri de trecut de-a lungul unui perete, în jos sunt 40m și priveam atent ce fac ceilalți…e, cînd mi-a venit și mie rîndul, nuștiu de unde mi-a venit un curaj enorm și am trecut, apoi a urmat o porțiune de urcat strict pe verticala aprox. 7-8m, iar în jos la fel acei 40m…e, acum a fost de-a dreptul greu, n-am alunecat, dar aveam senzația că cad în secunda imediat următoare..și iată cu această stare am ajuns pîna sus…ajunsă sus ,mi-am revenit în 2-3 minute, adrenalina era mult peste nivelul mediu, cred….e ca și cum ai fi învățat să mergi pe bicicleta și pt prima dată ai parcurs primii 10m fără să-ti pierzi echilibrul…am parcurs aceeași cale și înapoi, a fost la fel de greu, necătînd la faptul că eram în coborîre, am avut și nenorocul și mi s-a blocat papucul..cu o mîna mă țineam, cu alta îmi desfăceam șiretul(deși eram asigurată, și puteam liniștita să atîrn susținută de frînghii, însă ambiția și încăpăținarea îmi era prea mare ))), cu greu mi-am eliberat piciorul și încă și mai greu am scos papucul blocat, pt ca dacă din neatenție îl scapam avea să rămîn fără el pt totdeauna..dar totul s-a terminat cu bine, am luat cina și nici n-am observat cînd am adormit…)))
To be continued...
Poze, click!Blog!
